Treceți la conținutul principal

Not my type



Atunci...

Cand m-ai intalnit pe trepte, nu ai schitat nici un zambet. M-ai privit, intrebandu-te, oare ai cui sunt acei ochi pe care nu ai avut cum sa nu ii observi. Atunci ei ti-au raspuns ca nu vei ajunge sa ii cunosti si s-au indreptat catre ultima treapta, cand mana ta ferma mi-a intins o carte de vizita.

Acum...

Vreau sa stii ca imi displace culoarea camasii tale de astazi, faptul ca mereu gasesti cel mai bun loc de parcare si ajungi la timp dimineata.
Imi displace completa ta lipsa de prietenie cu lama de ras si obsesia stupida de a pozitiona cana de cafea pe biroul meu.
Imi displace faptul ca nu ai observat nici pana acum lipsa mea de interes in conversatiile care degenereaza mereu in schimburi puternice de opinii diferite.
Imi displace dorinta ta de a fi dragut cu toata lumea, popularitatea involuntara pe care ai castigat-o si, mai nou, florile pe care mi le lasi in sertar, constient fiind de faptul ca orice planta nu supravietuieste mai mult de o zi in preajma mea.




Imi displace ca stii si ceea ce nu ar trebui sa stii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Oldies, but tv goldies

Am reinceput, zilele trecute, sa urmaresc Gilmore Girls, un serial pe care imi amintesc ca il urmaream cu sufletul la gura pe Acasa, cu ceva ani in urma. Si aveam parte de un singur episod pe saptamana, duminica, de la 20:30. Cele doua Lorelai Gilmore, mama si fiica, au o relatie extraordinara, sunt cele mai bune prietene si isi impartasesc orice lucru, bun sau rau. Fetele Gilmore traiesc in Stars Hollow, Conneticut, un mic oras fictional, prezentat a fi situat la 30 de minute de Hartford, unde toti locuitorii se cunosc intre ei. Lorelai, 32, a nascut-o pe Rory la 16 ani, drept urmare, relatia lui Lorelai cu parintii rigurosi si interesati de statutul social, nu este una extraordinara. Rory este prezentata ca avand 16 ani, studiind la Chilton, un liceu cu renume, visand sa ajunga sa invete la Harvard. Ce mi se pare deosebit in legatura cu serialul asta, este faptul ca nu este neglijat nici cel mai mic detaliu, se creaza o poveste fantastica in jurul acestor doua femei, totul fiind i

Eu nu "Ma mut la mama"!

 Am avut parte de o surpriza pe data de 1 Martie, in sensul in care mama mi-a facut cadou un bilet la piesa :"Ma mut la mama". Ironie sau nu, pe aceasta cale ii transmit faptul ca nu intentionez sa ma mut la ea prea curand. :) O comedie de Andreas Petrescu si, citez, "un pic Gabriel Fatu", care ii are in distributie pe Adriana Trandafir, Andreas Petrescu si Gabriel Fatu, in regia lui Gelu Colceag. Si asa de intorc cei doi fii, certati cu ale lor Cristine, la mamica lor. Unul dintre ei inselat, celalalt susceptibil a fi inselat, pentru ca al lui copil pronunta numele de "tata" in timp ce urmareste un prezentator tv. "Mamica", pe de alta parte, are un iubit student, astfel incat decizia baietilor iubiti de a se muta temporar la ea, nu ii surade absolut deloc. Nevoia mamei de dragoste, pe atat de naturala pentru orice fiinta de pe acest pamant, este pe atat de nenaturala in viziunea celor doi frati. Mama nu este o femeie, mama este...MAMA

The two different versions

Ea: Priveste in capatul opus al camerei, plictisita si pierduta printre ganduri, analizand, ca orice femeie, faptul ca e o vreme prea frumoasa de stat la birou, ca a mancat prea mult la masa de pranz si iar nu o sa ii mai vina rochia rosie care ii scoate in evidenta ochii. Se incrunta. Iar si-a propus ceva si nu s-a tinut de treaba. De maine, cu sigurana va schimba ceva! Gandul asta o multumeste. El: Intra in camera, saluta pe toata lumea si incearca sa isi rezolve rapid o problema, uitandu-se la ceasul care ii spune ca in cateva minute incepe sedinta. N-are timp de discutii, asa ca se concentreaza doar la ce crede ca ar mai putea adauga in prezentare. Ridica ochii din dosarul pe care il tine strans in brate si o vede."Au! Probabil e noua. Arata bine. Cam suparata. Ochi frumosi, picioare lungi.Trebuie sa o cunosc." Ea: Il vede. O fixeaza cu privirea. Cine o mai fi si asta? E dragut. E chiar dragut. Ar trebui sa-i spuna cineva, totusi, ca are cravata stramba. Ce frumos